Feeds:
Articole
Comentarii

Nescris

Uneori prin crepusculul sangeriu al zilelor varatice aud glasul nescris al sperantelor mele. Coboara din luna pe cercuri de aur, imi gadila gandul pierdut in visare ca mai apoi sa imi sarute timpanul cu sunete limpezi precum apa ce cade-n cascade. Adesea incerc sa il prind in palme, sa suflu spre el , sa il vad legand ca un fulg de zapada pe o pala de vant, dar nici o zvgnire de-a mea fie ea cat de mare , nu va reusi vreodata sa transcrie dintr-un vis un gand. Imi suna in urechi, a cantec de iarna cu clopote line in amurg de trezire si din tot universul de-o noapte intreaga mai ramane in zori doar o ruina. Abisul ma-nghite-n a lui uitare, ma-nfasoare in aripi de spini si tacere iar versul cel dulce al glasului sau se pierde-n neantul diminetii pustii. As vrea sa-I astern puritatea pe-o foaie gustand din eternitatea notelor sale dar portativul visarii e atat de mare, incat ar trebui sa rup …dintr-o lacrima o raza de soare…..

Privindu-ma prin ochii lumii mereu voi fi o tornada ce-a lasat in urma sa un infinit dezastru, a sadit doar lacrimi si mahnire, a spulberat normalitatea vietii transformand sperantele in morminte parfuite.

Privindu-ma prin ochii mei sunt un fulg de nea ce incepea a se topi intr-o primavara tarzie, un fulg ranit de razele soarelui  ce a fugit purtat de vant cautand o alta iarna rece.

Privindu-ma prin ochii lumii voi fi mereu un demon al noptii, gata tot timpul sa rapeasaca ce-i mai bun si sa evadeze din neantul frivolitatii ei sub protectia lunii lasand ca mai apoi sa arda  sub soare trupurile ei golite de umanitate.

Privindu-ma prin ochii mei sunt un suflet cast, surmenat de incandescenta frustrarilor unei lumii deseori aberante, un spirit liber captiv in inchisoarea ce-a ridicat-o in jurul meu, un biet copil ce abia a invatat sa respire.

Privindu-ma prin ochii lumii voi fi mereu intruchiparea lacomiei si a egoismului, a iresponsabilitatii si a depravarii umane, voi fi mereu ce-i mai rau si urat in strafundul iadului, acea fiinta simpla si plina de superficialitate pe care si retardat ar putea sa o citeasca ,fara a depune vreun efort intelectual, ca pe o carte deschisa.

Privindu-ma prin ochii mei sunt supusa nevoilor mele primare, ma multumeste o bucata de mancare atunci cand mi-e foame si un pahar de apa atunci cand setea imi arde gatul, am invatat sa pasesc fara a lasa urme adanci sau rani fara leac, cu toatea acestea complexitatea mea ramane uneori pana si pentru mine o enigma greu de elucidat….

Este cert ca Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa, dar am invatat si ca acelasi om creat candva de divinitate va privi spre ceilalti si ii va judeca de asemenea dupa chipul si asemanarea sa umana, caci altfel  cel ce nu a cunoscut niciodata lacomia si egoismul nu va recunoaste lacomul sau egoistul, cel ce va crede doar  in sfinti nu va vedea niciodata demonii iar cel ce nu cunoaste depravarea nu va stii niciodata cum arata depravatul.

De fiecare data cand vei vedea simplitatea si superficialaitatea unui om, aminteste-ti ca te privesti singur prin unica oglinda ce-ti va spune mereu adevarul…cea a ochilor tai, iar de tu vei fi cel criticat fara drept,  sa nu disperi, sa nu suferi, sa nu plangi…si sa nu uiti…totul….este doar reflexia ta intr-o oglinda sparta.

“Mami, mami…Corina a facut caca in pantalonii mei!!!”

Tin minte ziua aceea, de parca s-ar fi intamplat totul ieri….eram la tara, aveam vreo 5 anisori , alergam toata ziua pe ulita desculta si foarte mandra de mine. Cu parul balai si o burtica demna de un veritabil butoias imi organizasem propria mea “banda” de fetite mai mici decat mine pe care le conduceam tantos la locul de joaca. Din ele putea fi remarcata cu usurinta, prin pata de pipi mereu prezenta pe panatalonasii ei ,buna mea prietena Alinuta. Era o tarancuta tinerica de vreo 4 anisori ,cu parul tuns scurt si ochii negrii, avea o alunita parca pictata deasupra buzelor subtirele si mereu arcuite in sus la colturi.  Mult mai scunda decat restul fetitelor de varsta ei, usor sasaita (glumesc –vorbea ca un adevarat serpisor) ,Alinuta noastra era sufletul ulitei. Dupa ore de joaca extenuanta langa un stalp de telegraf  pe care il foloseam pe post de taraba pentru a vinde floricele si tot felul de ierburi culese din fata portii contra unor frunze verzi de salcam pe care noi le consideram bani, jocul de-a vanzatoarea a inceput dintr-o data sa se imputa…si nu la figurat… la PROPRIU.

Tanti Ica , mama Alinutei , care statea pe o banca la 5 metri de noi si- a mutat imediat fusta acoperita de un sort langa taraba noastra ramasa fara clienti din cauza mirosului imbietor. Surpriza …in spatele pantalonilor Alinutei aparuse o umflatura mare… O vad si acum pe tanti Ica, cum a rupt ea nervoasa o joarda din copac si a inceput sa ii dea copilului o papara de mama focului, timp in care dulcea mea prietena tipa ca din gura de sarpe:

“-Nu eu mami, Corina  a facut caca in pantalonii mei!”

Din pacate ingenioasa replica nu a reusit sa o salveze de la o a doua bataie luata pentru minciuna ‘gogonata’ pe care o spusese – declaratie mincinoasa as numi-o eu acum.

In acea zi am invatat un lucru care avea sa ma urmareasca toata viata si anume ca atunci cand oamenii gresesc vor cauta vinovati in jurul lor, altcineva va face intotdeauna’ caca’ in pantalonii lor. Si daca tu vei fi gasit vinovat, nu te supara, in acest fel poti fi sigur ca acuzatorii tai au in sfarsit ceva solid in pantalonii lor….

Femeia…

Femeia in politica este un intrus intr-o lume a barbatilor, un partener tolerat dar niciodata acceptat ca egal. Perceputa ca o fiinta fragila si usor manevrabila , ea paseste cu singuranta si totodata gratia unei gazele pe o carare necunoscuta ei pana atunci. Ea invata cu rapiditate cand trebuie sa zambeasca la ironiile colegilor ei si deprinde cu usurinta arta disimularii reusind sa estompeze din feminitatea ei. Femeia niciodata nu va fi luata prin surprindere, ea intodeauna isi va cantari exact partenerul si adversarul deopotriva iar simturile ei ascutite ii vor dicta cand si cum sa actioneze. Mai rationala decat barbatul, ea nu va reactiona niciodata din instinct, va dezvolta subiectul in mintea ei, iar atunci cand va face o afirmatie intotdeauna va avea argumentele necesare spre a o sustine. Femeia va iesi in evidenta indiferent de situatie , va fi privita cu superficialitate si incertitudine, calitatile ei fiind deseori puse la indoiala. Cu toate acestea ea isi pastreaza siguranta de sine urmand cu temeinicie si tenacitate drumul pe care l-a ales si luptand pana in ultima clipa pentru a isi duce la indeplinire dezideratele. Ea va stii sa dea dovada de rabdare si intelegere ori va fi verticala si de neoprit atunci cand situatia o va cere, avand o capacitate extarordinara de a pune in balanta evenimentele petrecute in jurul ei. Cu toate acestea, femeia care reuseste in politica ramane inca o raritate,pe care o intalnim, metaforic vorbind, cu aceeasi greutate cu care am gasi o piatra pretioasa printre mormane de bolovani…

Publicat in revista Agressive

Mai bine raman doar eu …cu mine, doar asa tendentiozitatea miscarilor mele isi va lasa amprenta in palma ta stransa de durere .Lasa-ma sa dau dovada de un egocentrism exacerbat, sa invart un univers printre degetele mele obosite de cuvintele cu care astazi ma joc, sa visez la polisemantismul divintitatii sau sa demonstrez formulele empirice ale antichitatii. As vrea sa reduc lumea la o simpla teorie bazata doar pe adevarurile si trairile mele, sa imi ascut simturile ca mai apoi sa pot atinge cu privirea goliciunea sufletului tau, sa simt parfumul dramelor tale interioare ce iti tin ochii atintiti in tavan o noapte intreaga. Privirea mea ar  putea trece dincolo de ceea ce este deschis mintilor noastre, ar putea reinventa ocultismul si readuce la viata umbrele cosmopolite ale trecutului .  Doar eu cu mine, tinandu-ma imbratisata, mi-as rupe tocurile valsand pe ringul vietii si as agata rochia lunga de matase alba la masa tineretii vesnice.Iar de imi voi indrepta pasul spre coltul tau obscur, transcendenta mea se va stinge in vanitatea ta, voi deveni acelasi vechi demon crepuscular subjugat dorintelor mele evanescente. Las in urma fantasma pasilor mei obositi, sufletele noastre disociate si parfumul efemeritatii mele,iar transluciditatea vietii tale iti va deveni cel mai de seama  ghid in utopia plecarii mele.

                       O loterie, un simplu joc de noroc, absurd si banal, poate mult prea la indemana oricui e cel iubirii. Ne impreunam mainile si pornim impreuna, cu ochii inchisi descatusand fiecare colt al sufletului nostru , respirand in cadenta, inchidem in noi o lume doar pentru un vis. Ne sfasiem hainele greoaie si facem un pas in lumea noastra, ne creem unul pe celalalt si ne imaginam cum am vrea sa fim ca mai apoi sa ne vedem asa. Avem o dorinta teribila de a ne orbi reciproc , de a ne pierde ratiunea si darama toate zidurile inimilor noastre de a ne lasa purtati pe cele mai marete culmi ale unei aparente fericiri. Suntem relativi si sistematici in acelasi timp, functionam dupa cele mai primitive instincte , carora le dam urmare fara a ne pune singuri intrebari ale caror raspunsuri le gasim laborioase. Reducem complexitatea trairilor noastre la simple atingeri, gesturi , priviri. Gasim in noi credinta, speranta si creativitate ridicand arta tacerii la rang de divinitate ca mai apoi sa devenim supusii pasiunilor noastre.

                          Atat de simpli suntem noi oamenii traind in paradisul nostru ireal, si tot atat de goi, caci din fiecare privire pornim un razboi, muntam prin cuvinte si muntii… si marea…chiar si pe noi. Dezlantuim furtuni pentru iubiri apuse, ne incununam tamplele cu coroane de spini, ramanem incoerenti si nemiscati in fata destinului nostru firav. Privim dragostea cu naivitatea unui copil si ii dam crezare credinciosi ca niste caini. Anihilam ratiunea ingnorand fiecare semanl de alarma pe care naturaletea noastra il percepe si ne lasam sufletul nud sa intre in minunatul ei dans, savurand fiecare nota muzicala ce ne imbie simturile amortite.

                           Traim pentru a iubi si iubim pentru a trai in acelasi timp, e o interdependenta inconstienta si ignoranta pentru ca reduce fiinta umana la o ecuatie simpla, o coboara de pe tronul regalitatii sale asezand-o pe patura moale a unei fericiri trecatoare…

Ma tem….

De multe ori ma tem… sa scriu, sa simt, sa exist…

Ma tem de oameni si de rautatea de care suntem capabili, de mine si de superficialitate ce imi da tarcoale uneori, de egoismul si capacitatea mea incredibila de a uita sa respir atunci cand ma simt pierduta.

Ma tem sa iubesc natura, singuratatea si linstea sufleteasca pe care ti-o ofera ea, ma tem ca atunci cand o voi diviniza va disparea iar eu o voi cauta incercand sa imi refugiez gandurile ratacite in ea.

Ma tem de singuratatatea mea…a ta…de inutilitatea si durerea care zace in ea, de credinta In Dumenezeul tau pe care nu l-am vazut sau simtit vreodata.

Ma tem sa cred in lucruri intangibile, de tot ceea ce nu se poate demonstra printr-o formula fie ea cat de complexa, de banalul cotidian ce ma macina incet.

Ma tem de ireversibilul final si de fatalitatea lui, de inexistenta recurusului in cel mai dificil proces pe care il puratam…cel al vietii.

Ma tem sa nu ma pierd printre ambitii desarte ori idealuri marete, caci neatingerea lor inseamna prabusire, incatusarea spiritului meu in cea mai adanca si intunecata teminta.

Ma tem de fragilitatea mea, de imposibilitatea stupida de care dau dovada in a ma apara, de lasitatea ce imi coplesete trupul de fiecare data cand incerc sa imi depasesc limitele.

 Ma tem de nevoia constatnta de adrenalina, a devenit ca un drog, dependenta de ea isi face simtita prezenta in fiecare gest al meu…in fiecare gand…

Iar daca intr-o zi voi renunta la a ma teme atunci nu voi mai fi eu,    voi fi un simplu vas de lut ce ar da uitarii pana si cele mai trainice simtiri, un chip gol si plin de amintiri…