O loterie, un simplu joc de noroc, absurd si banal, poate mult prea la indemana oricui e cel iubirii. Ne impreunam mainile si pornim impreuna, cu ochii inchisi descatusand fiecare colt al sufletului nostru , respirand in cadenta, inchidem in noi o lume doar pentru un vis. Ne sfasiem hainele greoaie si facem un pas in lumea noastra, ne creem unul pe celalalt si ne imaginam cum am vrea sa fim ca mai apoi sa ne vedem asa. Avem o dorinta teribila de a ne orbi reciproc , de a ne pierde ratiunea si darama toate zidurile inimilor noastre de a ne lasa purtati pe cele mai marete culmi ale unei aparente fericiri. Suntem relativi si sistematici in acelasi timp, functionam dupa cele mai primitive instincte , carora le dam urmare fara a ne pune singuri intrebari ale caror raspunsuri le gasim laborioase. Reducem complexitatea trairilor noastre la simple atingeri, gesturi , priviri. Gasim in noi credinta, speranta si creativitate ridicand arta tacerii la rang de divinitate ca mai apoi sa devenim supusii pasiunilor noastre.
Atat de simpli suntem noi oamenii traind in paradisul nostru ireal, si tot atat de goi, caci din fiecare privire pornim un razboi, muntam prin cuvinte si muntii… si marea…chiar si pe noi. Dezlantuim furtuni pentru iubiri apuse, ne incununam tamplele cu coroane de spini, ramanem incoerenti si nemiscati in fata destinului nostru firav. Privim dragostea cu naivitatea unui copil si ii dam crezare credinciosi ca niste caini. Anihilam ratiunea ingnorand fiecare semanl de alarma pe care naturaletea noastra il percepe si ne lasam sufletul nud sa intre in minunatul ei dans, savurand fiecare nota muzicala ce ne imbie simturile amortite.
Traim pentru a iubi si iubim pentru a trai in acelasi timp, e o interdependenta inconstienta si ignoranta pentru ca reduce fiinta umana la o ecuatie simpla, o coboara de pe tronul regalitatii sale asezand-o pe patura moale a unei fericiri trecatoare…
