atat de departe

Atat de departe si totusi atat de aproape…doi poli opusi la capete diferite ale lumii, posesori ai unor temperamente total diferite si neobisnuite fiecare in pate. Si totusi, polii opusi se atrag, lumea se micsoreaza la o singura fiinta, un tot, o entitate. Surprinzator de complex si bizar de banal poate fi in acelasi timp Universul, pentru ca in cele din urma creatzia inseamna iubire si tot ea este ceea ce sta la baza lui, prima caramida din imperioasa constructie piramidei. Aerul, elementul abosolut necesar vietii devine inrespirabil atunci cand fortele magnetice  sunt rupte. Intotdeauna Sudul va cauta Nordul iar cel din  urama il va cauta pe cel dintai, pentru ca desi sunt la capete diferite ale lumii, cea mai puternica forta …forta atractiei ii va determina sa se roteasca pana se vor regasi. Viata ramane redusa la instinct, un simplu fapt printre alte cateva milioane, ratziunea se pierde prin neantul de iluzii, un bibelou tacut pe o etajera ce sta sa cada…

Timpul…

Timpul

Timpul le rezolva sau le incurca pe toate…tarim intr-o lume grabita in care uitam esentialul. Timpul ne desparte iar mai apoi asterne peste ochii nostii valul uitarii, el vindeca fiecare rana, distruge fiecare amintire, el ne impiedica uneori sa facem ceea ce ne dorim….iar alte ori ne plictiseste prin asteptare…Cronos, oare el e constient de puterea ceasului sau? Pentru ca totul se limiteaza la timp, totul are un inceput si un sfarsit pe axa trasata de ticaitul fin al ceasului. Oare stim sa facem secundele sa curga in favoarea noastra sau credem ca viata este o etrenitate. De fiecare data cand nu vrem sa facem ceva ne scuzam in proprii nostrii ochi spunandu-ne singuri ca nu am avut timp, ne mintim, ne creem propria agitatie si nu mai stim cand sa ne oprim din cercul vicios in care ne-am prins. Si ranile, dulcile rani, amintirile, toate sunt sterse atunci cand timpul isi lasa urmele pasilor sai peste inima si mintea noastra. El le leaga si le dezleaga pe toate, noi doar tarim fara sa intelegem ca eternitatea si infinitul sunt concepte ce nu tzin de natura umana.  Daca am stii din momentul nasterii noastre cat timp avem, ce am face, oare am reusi sa il administram astfel incat sa nu mai gasim niciodata o scuza in trecerea sa ireversibila. Da orele, zilele, lunile, anii trec, nu se mai intorc, raman in urma mormane de scrum si resentimente, intrebari si regrete…ne dam seama k iar nu le-am facut pe toate la timpul lor. Imbatranim, ne maturizam si ne dorim sa ne intoarcem in trecut cu mintea din prezent, dar Cronos nu ne iarta , secundele nu se intorc , viata nu isi mai schimba cursul, fiecare gresala la momentul ei, fiecare esec ramane vesnic, de ar trai si omul in amintirea lumii atat cat traiesc si nereusitele sale…istoria ar fi mult mai lunga si colorata. DA avem timp sa regretam, dar atunci e prea tarziu, vor veni momente in care vom avea prea mult timp, suparator de mult iar atunci vom putea sa ne gandim la ceea ce am facut si ce nu fara sa mai putem schimba nimic. Anii trec peste noi, isi lasa amprenta pe corpul nostru si in gandire, timpul nu curge niciodata in favoarea omului, de am putea face ceva pentru a il opri uneori in momente dragi si incarcate de fericire ar fi mai usor de suportat trecerea lui. Dah…el timpul…decide, intodeauna el, numai el…iar noi  ne asteptam sentinta, ce va spune el asa va fi, vom crede ca e scris in stele si iar vom gasi vinovati pentru toate gereslile noastre….da…l-am putea invinovati chiar pe Cronos pentru ele…